GEORGELEBU.RO
GEORGELEBU.RO
Prin decembrie m-am hotărât să-mi iau un exponometru extern. Aveam deja câteva aparate foto a căror exponometre erau moarte sau pentru care bateria nu era atât de accesibilă. Mă săturasem să tot măsor expunerea cu telefonul. Pierdeam foarte mult timp, în unele cazuri chiar și cadre.
După vreo săptămână în care m-am tot documentat și m-am uitat la o gramadă de review-uri, am ajuns la concluzia ca TTArtisan Light Meter I este varianta cea mai potrivită nevoilor mele. L-am găsit nou pe ishoot.ro la 250 de lei și a venit cam în 2 zile.
Știam că funcționează cu o baterie CR2032, așa că între timp îmi cumpărasem una din Auchan. Am făcut „unboxing” și când să-i pun bateria am avut o surpriză… Nu se potrivea. Pe capac scria clar că funcționează cu o baterie CR1632. Comanda a fost greșită și în loc de prima variantă am primit a doua variantă, TTArtisan Light Meter II.
În research-ul pe care îl făcusem am comparat și cele două variante. Știam diferențele dintre ele, dar cu toate astea prima variantă mi se părea mult mai accesibilă și mai bună. Prima variantă foloște o baterie foarte des utilizată, pe care o poți găsi aproape oriunde. A doua variantă folosește o baterie CR1632 puțin atipică, pe care o găsești mai greu. Eu am folosit în schimb CR1620 care este doar cu 0.2 mm mai subțire și care funcționează la fel de bine.
Prima variantă este un pic mai mare în dimensiuni și este din alamă, pe când a doua variantă este mult mai mică, iar materialele utilizate sunt de foarte bună calitate (aircraft aluminium). Un alt aspect care le diferențează pe cele două este intensitatea LED-urilor. Cum a doua variantă folosește o baterie mai mică, pentru a reduce consumul au fost utilizate niște LED-uri mai slabe, care în lumina puternică (în lumina zilei) sunt imposibil de identificat fără a umbri afișajul.
Știind toate aceste diferențe dintre cele două am vrut să fac retur și să cer varianta comandată inițial, dar m-am răzgândit. Nu merita efortul pentru niște diferențe atât de mici, plus că deja interacționasem cu el și oarecum începuse să-mi placă mai mult decât prima variantă.
Revenind la prezentare, v-am spus deja ce tip de baterie folosește. Acum să vă prezint puțin designul și funcționalitatea.
Light Meterul are setări analogice și este prevăzut în partea de sus cu două rotițe. Cea din dreapta deservește la setarea simulării vitezei obturatorului. Aici putem seta viteze cuprinse între 1 secundă și 1/2000, cu secvențe intermediare. Ai zice că secvențele intermediare sunt degeaba, dar te contrazic. Pe un Fujica ST 605N, viteza maximă a obturatorului este de 1/700. Ceva ce nu prea întâlnești la alte aparate, deci secvența intermediară dintre 1/500 și 1/1000 este exact ce trebuie aici.
Rotița din stânga are funcție 2 în 1. În partea de sus este prevăzută cu un disc care ne permite să setăm sensibilitatea filmului. Aici avem valori cuprinse între ISO 25 și ISO 6400. Nu avem click-uri, deci ne putem juca cu acest reglaj și putem seta sensibilitatea între valori. A doua funcție a rotiței este cea de simulare a diafragmei. Pe afișaj avem valori cuprinse între F1 și F22, cu secvențe intermediare (des întâlnite pe anumite tipuri de obiective vintage – ex. Helios 44M).
Între cele două rotițe, avem trei marcaje. Unul central, marcat cu roșu și două echidistante, marcate cu portocaliu. Cel central indică expunerea presetată, pe când celelalte două indică alte două variante de expunere. Exemplu: dacă expunerea corectă pe marcajul roșu la un ISO de 400 este F4 cu 1/250, pe celalte două poziții portocalii avem alte două alternative de expuneri corecte, și anume F5,6 cu 1/125 și F2,8 cu 1/500. Deci putem alege una din cele trei fără a mai pierde timp schimbând setările.
În colțul din dreapta sus, avem afișajul format din trei LED-uri. Un LED roșu „-”, un punct verde și un LED roșu „+”. Atunci când minus este aprins, fotografia este subexpusă. Atunci când plus este aprins, fotografia este supraexpusă, iar atunci când punctul verde este aprins fotografia este expusă corect.
Există alte trei tipuri de afișaj. Atunci când LED-ul roșu „-” și punctul verde sunt aprinse simultan avem o subexpunere cu un stop, iar atunci când LED-ul roșu „+” și punctul verde sunt aprinse simultan avem o supraexpunere cu un stop. Există și cazul în care cele două LED-uri roșii se aprind de trei ori intermitent, iar asta înseamnă că lumina este prea slabă și nu a putut fi citită sau lupa de citire este murdară. Este practic un cod de eroare la citire.
Utilizarea lui este foarte simplă. Îl montezi în hot shoe-ul sau cold shoe-ul aparatului. Îndrepți aparatul către subiectul pe care vrei să-l fotografiezi și apeși butonul de citire a luminii. Odată citită lumina, ea rămâne memorată pentru 60 de secunde, ceea ce înseamnă că poți lăsa aparatul la nivelul brâului și poți începe să calculezi expunerea. Setezi ISO-ul și începi să rotești cele două rotițe până când ledul verde se aprinde. Atunci subiectul măsurat anterior este expus corect.
Trebuie să iei în calcul că acest tip de exponometru utilizeaza doar metoda Average metering, în care este calculată expunerea întregului cadru. Dacă vrei să îl folosești în modul Spot metering, pentru un portret de exemplu, este indicat să te apropii de fața subiectului la 30-40 cm și să iei măsurătoarea din acel punct, apoi să te deplasezi înapoi pentru a încadra subiectul după cum dorești.
Mai pe scurt, calculezi expunerea cu un zoom fizic, o apropiere fizică de subiect.
Pentru mine utilizarea lui a fost și este o experiență plăcută. Am ales varianta neagră, care arată foarte bine pe orice aparat. Din câte am mai citit pe alte forumuri, varianta argintie are o nuanță care diferă de cea întâlnită la aparatele foto vechi, deci arată puțin din alt film. Negru este mult mai ușor de asortat.
Din păcate am avut parte și de două incidente mai neplăcute: pentru unul din cadre am calculat expunerea pe exponometru, dar am uitat să copiez setările pe aparat; celălalt incident a fost când era să îl pierd. Patina de prindere în hot/cold shoe se prinde de capacul bateriei, iar capacul se fixează cu un singur șurub în corp. Norocul meu este că pentru fixarea patinei există trei poziții transpuse de la stânga la dreapta, iar unul dintre ele vine cu un șurub de capac și unul direct de body, ceea ce îl face indistructibil. Vă las aici și link-ul către site-ul oficial, unde găsiți mai multe detalii tehnice despre el, iar mai jos sunt cadrele expuse cu el.
După o rolă trasă pe un Revue ML (Praktica) expusă integral cu acest exponometru, pot spune că rezultatele sunt foarte bune. Am folosit o rolă de Kodak Portra 400, iar developarea și scanările au fost făcute la un laborator din Brașov (Fujifilm FDI Digital – Str. Republicii). Probabil ca expunerile să fie puțin diferite, voi reface și eu scanările pe dSLR, fără corecții de expunere și voi updata această secțiune.
Dacă ți-a plăcut acest articol poți susține acest blog printr-o distribuire pe rețelele de social media, iar daca am stârnit o emoție sau o curiozitate în tine și dorești să mă răsplătești, îmi poți face cinste cu o cafea.
Mulțumesc!
Prin decembrie m-am hotărât să-mi iau un exponometru extern. Aveam deja câteva aparate foto a căror exponometre erau moarte sau pentru care bateria nu era atât de accesibilă. Mă săturasem să tot măsor expunerea cu telefonul. Pierdeam foarte mult timp, în unele cazuri chiar și cadre.
După vreo săptămână în care m-am tot documentat și m-am uitat la o gramadă de review-uri, am ajuns la concluzia ca TTArtisan Light Meter I este varianta cea mai potrivită nevoilor mele. L-am găsit nou pe ishoot.ro la 250 de lei și a venit cam în 2 zile.
Știam că funcționează cu o baterie CR2032, așa că între timp îmi cumpărasem una din Auchan. Am făcut „unboxing” și când să-i pun bateria am avut o surpriză… Nu se potrivea. Pe capac scria clar că funcționează cu o baterie CR1632. Comanda a fost greșită și în loc de prima variantă am primit a doua variantă, TTArtisan Light Meter II.
În research-ul pe care îl făcusem am comparat și cele două variante. Știam diferențele dintre ele, dar cu toate astea prima variantă mi se părea mult mai accesibilă și mai bună. Prima variantă foloște o baterie foarte des utilizată, pe care o poți găsi aproape oriunde. A doua variantă folosește o baterie CR1632 puțin atipică, pe care o găsești mai greu. Eu am folosit în schimb CR1620 care este doar cu 0.2 mm mai subțire și care funcționează la fel de bine.
Prima variantă este un pic mai mare în dimensiuni și este din alamă, pe când a doua variantă este mult mai mică, iar materialele utilizate sunt de foarte bună calitate (aircraft aluminium). Un alt aspect care le diferențează pe cele două este intensitatea LED-urilor. Cum a doua variantă folosește o baterie mai mică, pentru a reduce consumul au fost utilizate niște LED-uri mai slabe, care în lumina puternică (în lumina zilei) sunt imposibil de identificat fără a umbri afișajul.
Știind toate aceste diferențe dintre cele două am vrut să fac retur și să cer varianta comandată inițial, dar m-am răzgândit. Nu merita efortul pentru niște diferențe atât de mici, plus că deja interacționasem cu el și oarecum începuse să-mi placă mai mult decât prima variantă.
Revenind la prezentare, v-am spus deja ce tip de baterie folosește. Acum să vă prezint puțin designul și funcționalitatea.
Light Meterul are setări analogice și este prevăzut în partea de sus cu două rotițe. Cea din dreapta deservește la setarea simulării vitezei obturatorului. Aici putem seta viteze cuprinse între 1 secundă și 1/2000, cu secvențe intermediare. Ai zice că secvențele intermediare sunt degeaba, dar te contrazic. Pe un Fujica ST 605N, viteza maximă a obturatorului este de 1/700. Ceva ce nu prea întâlnești la alte aparate, deci secvența intermediară dintre 1/500 și 1/1000 este exact ce trebuie aici.
Rotița din stânga are funcție 2 în 1. În partea de sus este prevăzută cu un disc care ne permite să setăm sensibilitatea filmului. Aici avem valori cuprinse între ISO 25 și ISO 6400. Nu avem click-uri, deci ne putem juca cu acest reglaj și putem seta sensibilitatea între valori. A doua funcție a rotiței este cea de simulare a diafragmei. Pe afișaj avem valori cuprinse între F1 și F22, cu secvențe intermediare (des întâlnite pe anumite tipuri de obiective vintage – ex. Helios 44M).
Între cele două rotițe, avem trei marcaje. Unul central, marcat cu roșu și două echidistante, marcate cu portocaliu. Cel central indică expunerea presetată, pe când celelalte două indică alte două variante de expunere. Exemplu: dacă expunerea corectă pe marcajul roșu la un ISO de 400 este F4 cu 1/250, pe celalte două poziții portocalii avem alte două alternative de expuneri corecte, și anume F5,6 cu 1/125 și F2,8 cu 1/500. Deci putem alege una din cele trei fără a mai pierde timp schimbând setările.
În colțul din dreapta sus, avem afișajul format din trei LED-uri. Un LED roșu „-”, un punct verde și un LED roșu „+”. Atunci când minus este aprins, fotografia este subexpusă. Atunci când plus este aprins, fotografia este supraexpusă, iar atunci când punctul verde este aprins fotografia este expusă corect.
Există alte trei tipuri de afișaj. Atunci când LED-ul roșu „-” și punctul verde sunt aprinse simultan avem o subexpunere cu un stop, iar atunci când LED-ul roșu „+” și punctul verde sunt aprinse simultan avem o supraexpunere cu un stop. Există și cazul în care cele două LED-uri roșii se aprind de trei ori intermitent, iar asta înseamnă că lumina este prea slabă și nu a putut fi citită sau lupa de citire este murdară. Este practic un cod de eroare la citire.
Utilizarea lui este foarte simplă. Îl montezi în hot shoe-ul sau cold shoe-ul aparatului. Îndrepți aparatul către subiectul pe care vrei să-l fotografiezi și apeși butonul de citire a luminii. Odată citită lumina, ea rămâne memorată pentru 60 de secunde, ceea ce înseamnă că poți lăsa aparatul la nivelul brâului și poți începe să calculezi expunerea. Setezi ISO-ul și începi să rotești cele două rotițe până când ledul verde se aprinde. Atunci subiectul măsurat anterior este expus corect.
Trebuie să iei în calcul că acest tip de exponometru utilizeaza doar metoda Average metering, în care este calculată expunerea întregului cadru. Dacă vrei să îl folosești în modul Spot metering, pentru un portret de exemplu, este indicat să te apropii de fața subiectului la 30-40 cm și să iei măsurătoarea din acel punct, apoi să te deplasezi înapoi pentru a încadra subiectul după cum dorești.
Mai pe scurt, calculezi expunerea cu un zoom fizic, o apropiere fizică de subiect.
Pentru mine utilizarea lui a fost și este o experiență plăcută. Am ales varianta neagră, care arată foarte bine pe orice aparat. Din câte am mai citit pe alte forumuri, varianta argintie are o nuanță care diferă de cea întâlnită la aparatele foto vechi, deci arată puțin din alt film. Negru este mult mai ușor de asortat.
Din păcate am avut parte și de două incidente mai neplăcute: pentru unul din cadre am calculat expunerea pe exponometru, dar am uitat să copiez setările pe aparat; celălalt incident a fost când era să îl pierd. Patina de prindere în hot/cold shoe se prinde de capacul bateriei, iar capacul se fixează cu un singur șurub în corp. Norocul meu este că pentru fixarea patinei există trei poziții transpuse de la stânga la dreapta, iar unul dintre ele vine cu un șurub de capac și unul direct de body, ceea ce îl face indistructibil. Vă las aici și link-ul către site-ul oficial, unde găsiți mai multe detalii tehnice despre el, iar mai jos sunt cadrele expuse cu el.
După o rolă trasă pe un Revue ML (Praktica) expusă integral cu acest exponometru, pot spune că rezultatele sunt foarte bune. Am folosit o rolă de Kodak Portra 400, iar developarea și scanările au fost făcute la un laborator din Brașov (Fujifilm FDI Digital – Str. Republicii). Probabil ca expunerile să fie puțin diferite, voi reface și eu scanările pe dSLR, fără corecții de expunere și voi updata această secțiune.
Dacă ți-a plăcut acest articol poți susține acest blog printr-o distribuire pe rețelele de social media, iar daca am stârnit o emoție sau o curiozitate în tine și dorești să mă răsplătești, îmi poți face cinste cu o cafea.
Mulțumesc!